Carnavalurile din Insulele Canare

22.02.09 19:06:23

Carnavalurile, însemnând parade ale costumelor şi muzicii latino-americane, se organizează aici de mai multe ori pe an. Cele mai renumite sunt cele din Tenerife şi Gran Canaria. Adesea, sunt asemuite chiar cu carnavalul de la Rio de Janeiro. Carnavalurile au loc de obicei în februarie, în Tenerife încep cu circa două săptămîni înainte de „miercurea de cenuşă“. În Gran Canaria , atunci când carnavalul de la Tenerife ia sfârşit oamenii ies pe stradă în costume extravagante. Perioada de dans, muzică şi veselie generală durează aproximativ 14 zile.

Programul carnavalului

Cea mai importantă parte a fiecărui carnaval este parada stradală, în cadrul căreia, oamenii îşi prezintă costumele pregătite cu mult timp înainte. Pe străzi veţi vedea de asemenea, care alegorice împodobite. În centrul orşului organizator, se ridică un podium pe care au loc concerte, se joacă piese de teatru şi se organizează diverse concursuri. Aici puteţi întâlni pe aşa-zişii „Las Murgas“, care interpretează propriile cântece, cu teme sociale şi politice şi o doză considerabilă de umor. Aşa- zişii Las Camparsa, în plus mai şi dansează, iar „Las Rondalas“, ansambluri bărbăteşti sau mixte sunt tipici pentru Tenerife.

Partea cea mai aşteptată este alegerea reginei carnavalului, care apoi domneşte asupra întregului carnaval şi primeşte un car alegoric, de pe care se uită la supuşii săi. Regina trebuie să fie superbă şi să poarte un costum interesant care să pună în valoare frumuseţea ei. Tinerele domnişoare, concurează pentru titlul de prinţese ale carnavalului.

Întregul carnaval se încheie cu înmormântarea marii sardine care constă dintr-o construcţie uriaşă din lemn dusă de mai mulţi oameni. Bărbaţi şi femei cu îmbrăcăminte neagră, poartă sardina pe drumul spre mare vocifererând şi strigând. Apoi, sardina uriaşă este arsă. De obicei, aceasta este umplută cu artificii, aşa că spre sfârşit, participanţii la carnaval pot admira un frumos foc de artificii.

Spre deosebire de carnavalul de la Rio, unde parada este alcătuită din grupuri organizate şi selecţionate , în Insulele Canare , participă aproape toată lumea. Adesea, în şuvoiul de culori, dans şi muzică se lasă atraşi şi turiştii. Dacă aţi dorit să vă uitaţi la un adevărat carnaval şi chiar să deveniţi actori ai acestei distracţii, iar Rio de Janeiro nu vă este chiar la îndemână, mergeţi în Insulele Canare. Cu siguranţă va fi pentru dumneavoastră o experienţă de neuitat.