Paco Palomino

02.02.11 15:06:35

Lucrările lui Paco Palomino înfrumuseţează galeriile de artă şi peisajele naturale ale Insulelor Canare. Acest talentat sculptor a realizat o paletă largă de opere plastice, de la statuile miniaturale până la proiecte de mari dimensiuni, pe care le-a amplasat în spaţii deschise. Paco Palomino este activ şi ca pedagog, predând la mai multe şcoli de artă şi scriid literatură de specialitate.

Lucrările lui de dimensiuni impozante au polarizat încă de la început atenţia opiniei publice. Prima compoziţie se numeşte „Madre” (Mama) şi datează din anul 1990. Are o înălţime de 10 metri şi se află în oraşul Arcife. Alte lucrări se află pe străzile de pe insula Hierro. Sculpturile sale din metal sunt amplasate în locuri atipice sau sunt suspendate deasupra oraşului. 

Paco Palomino a fost recompensat pentru activitatea sa în lumea artei cu o multitudine de distincţii însemnate. Timp de opt ani a primit un număr de şapte premii, primul fiind Premiul întâi la categoria sculptură (Primer Premio de Escultura) din cadrul celei de-a XIX-a Bienale regionale de arte plastice din anul 1987. Poate cea mai importantă distincţie a fost cea din anul 1995, când a fost ales ca preşedinte onorific al Universităţii Sf. Toma de Aquino.