Documentele de călătorie
Cetăţenii români au nevoie , pentru a putea vizita Insulele Canare de paşapoarte valabile. Viza este necesară numai în cazurile în care doresc să rămână în insule mai mult de trei luni, ori să desfăşoare acolo activităţi lucrative. Dacă intenţionaţi să şofaţi pe teritoriul insulelor, nu ar trebui să uitaţi de permisul de conducere internaţional.
Reglementările vamale
Deşi Insulele Canare sunt parte componentă a Spaniei, membră a Uniunii Europene, aici sunt valabile în continuare reglementări vamale care trebuie respectate. Din insule, puteţi lua cu dumneavoastră un cartuş de ţigări, doi litrii de vin şi un litru de băutură spirtoasă. Pentru a putea trasporta asemenea produse, trebuie să aveţi minim 18 ani. Restricţiile se referă şi la alte produse cum ar fi spre exemplu suvenirurile, care pot fi exportate numai dacă nu depăşesc valoarea de 160 Euro. Cel mai bine este să vă informaţi în legătură cu reglementările vamale înainte de a pleca în excursie sau să vă sfătuiţi cu delegaţii agenţiilor de turism, pe timpul sejurului.
Limba
În Insulele Canare limba oficială este spaniola. Există unele diferenţe comparativ cu Spania continentală, însă acestea nu sunt foarte pronunţate. În afara sătucurilor şi a locurilor mai puţin vizitate din insulă, în majoritatea locurilor puteţi comunica în germană, engleză şi uneori chiar franceză. În restaurante, nu trebuie să vă temeţi de surprize neplăcute la alegerea felurilor de mâncare, întrucât meniurile sunt aproape întotdeauna scrise în mai multe limbi
Moneda
În Insulele Canare moneda oficială este Euro.
Ora
Diferenţa faţă de România este de minus două ore, ceea ce înseamnă că, după aterizare trebuie să vă reglaţi ceasurile cu două ore înapoi.Se aplică ora de iarnă şi de vară, iar trecerile dintre acestea au loc în ultimele duminici ale lunilor martie şi octombrie.
Apa potabilă
Este foarte important să respectaţi regimul de folosire a apei. Apa de la robinet este potabilă, dar nu este prea gustoasă, deoarece este vorba de apă marină desalinizată, pe care o recomandăm mai mult pentru gătit.
În magazine aveţi la dispoziţie un sortiment larg de apă îmbuteliată.
Apeluri de urgenţă
Numărul unic pentru toate apelurile de urgenţă este 112.
Îngrijirea sănătăţii
În afara consumului suficient de lichide, este bine să respectaţi şi alte reguli generale de igienă.
În Canare soarele este foarte puternic, motiv pentru care se recomandă să folosiţi din abundenţă preparatele anti-solare. Este bine să evitaţi expunerea la soare între orele 13 şi 15, însă, nici după aceea nu este indicat să vă expuneţi un timp prea îndelungat. Vântul, care adeseori răcoreşte insulele nu diminuează puterea razelor solare. Este util să purtaţi ochelari de soare şi să vă acoperiţi capul.
Costurile îngrijirilor medicale sunt relativ ridicate, motiv pentru care, merită să încheiaţi o poliţă de asigurare complexă de călătorie, care ar trebui să acopere toate situaţiile. Dacă asigurarea este inclusă în pachetul turistic, informaţi-vă în ce măsură aceasta este acoperitoare.
Dacă problema dumneavoastră medicală nu este urgentă, puteţi să vă cumpăraţi medicamente în farmacii care sunt marcate cu o cruce verde şi inscripţia „Farmacia“. Majoritatea au program între orele 9 -13 şi 16-20. Duminica sunt închise.
Vaccinarea
Pentru Insulele Canare nu aveţi nevoie de nicio vaccinare specială.
Cumpărăturile
În jurul locurilor turistice se află numeroase centre comerciale, unde puteţi face rost de toate alimentele importante. În marea lor majoritate, magazinele sunt deschise de luni până sâmbătă, de la orele 9 la 21. Adesea, turiştii îşi aleg ca suveniruri produse manufacturate, care se pot cumpăra în magazinele mici, amplasate de-a lungul plajelor sau în oraşe. În magazinele mai mici se obişnuieşte să se respecte siesta, între orele 2 şi 5 după amiază. Preţurile pot fi negociate. În magazinele mari, nu este o problemă să plătiţi cu cardul, însă în cele mici şi la piaţă mai bine luaţi cu dumeavoastră numerar. În general, se poate spune că preţurile în Insulele Canare sunt cu ceva mai mari decât la noi. Unele dintre produse, printre care se numără alcoolul, ţigările, parfumurile, electronicele pot fi mai ieftine. Este o consecinţă a perioadei în care insulele au fost zonă vamală liberă.
Programul de funcţionare al instituţiilor publice şi obiectivelor turistice.
Majoritatea obiectivelor şi muzeelor se pot vizita de marţi până vineri între orele10 -14 şi 17-20. Este închis pe timpul sărbătorilor de stat şi a celor religioase, ceea ce este valabil şi pentru instituţii. Recomandăm totuşi să vă informaţi detaliat în legătură cu programul, înaintea vizitării unui obiectiv.
Birourile de informare turistică
Aceste birouri care furnizează turiştilor informaţii despre o anume regiune, cazare, restaurante, etc… se găsesc aproape în fiecare centru tuistic mai mare. Aici puteţi obţine de regulă, hărţi şi broşuri pe gratis.
Curentul electric
În marea majoritate, în insule prizele au tensiune de 220V. În mod excepţional puteţi întâlni şi 125V. Adaptoarele se pot procura din magazilele de electrocasnice.